Fata scorpion in chip de scorpie devoratoare de barbati ( e tare buna la pat, asta da) e o mare idee preconceputa si proasta pe deasupra. Ar trebui sa vi se strepezeasca mult mai repede dintii cand auziti de o geamana, racoaica de specie rea, sagetatoare sau varsatoare decat scorpioanca. Am stat sa ne gandim de unde s-a nascut aceasta legenda legata de persoana ei si cred ca am descoperit doar 50% din motive. Unu’ la mana ar fi ca e teribil de pisaloaga, mai ales ultimul decan. Iti repeta acelasi lucru si te verifica si te piseaza pana iti vine sa-ti iei campii. Desi mult mai inofensiv decat o racoica care se joaca cu nervii tai mult mai subtil, se pare ca la prima vedere enerveaza mai tare. (Pentru ca la racoica ai tendinta sa spui „Mi s-a parut mie”, pe cand scorpioanca e mult prea ostentativa). Iar acum sa fim sinceri: preferi un atac neprevazut si ascuns sub falsa prietenie a unei varsatoare cu ascendent in gemeni (varsatoarele nu’s intr-atat de diabolice) sau unul al scorpioancei, trambitat de obicei dinainte?
O alta mare calitate a scorpioancei este ca daca nu te poate suferi iti va arata foarte clar acest lucru. Nu’i prefacuta. Degeaba te gandesti ca uite ce frumos se poarta cu mine geamana si varsatoarea care n’are fix nicio valoare. Iar daca te are la inima, te va avea intodeuna: fie prieten sau prietena. Poti sa-i faci extrem d multe, s-o treci prin foc si para, practic orice, pana sa hotareasca sa-si indrepte atacurile catre tine. Este devotata pana la obsesie. Defectul ei e ca nu poti sti cu niciun chip daca va face o pasiune pentru tine sau daca te ureste, (vezi bine ca nu umbla cu jumatati de masura), si nici ea nu stie prea bine. Daca o intrebi iti va face o expunere de motive la care nu te-ai fi gandit nici in 5 vieti.
Este o leaca intriganta, depinde daca esti in vizorul ei. De obicei nu efectueaza atacuri mortale gratuit (vezi racoaica, care daca e luna asezata prost, calca pe cadavre). Trebuie sa-i fi facut ceva nasol daca i-ai starnit dorinte de razbunare. Atentie este o femeie foarte inteligenta, deci nu se va obosi pentru orice mica raca ca sa-si puna in functiune arsenalul. Dar cand o face…nu prea rateaza tinta. Si aici am ajunge la un al 2-lea motiv pentru care ar putea o scorpioanca sa va devina nesuferita: razbunarea cu orice pret si precizia actului, ceea ce-o face sa nu dea gres mai deloc, ceea ce o face si mai enervanta.
Iar acum sa facem clar distinctia intre scorpioanca, o fata cu idei fixe carora le zice principii (unele chiar sunt), si o fata rea. Se face ca ti-e rau de nu mai poti sau ai un moment de slabiciune sufleteasca/psihica. Poti sa fii si dusmanul ei de moarte, scorpioanca in acel moment isi va pune in miscare tot sangele ei rece si nu se va lasa pana nu te va pune pe picioare ca dupa aia tot ea sa te doboare. Dar macar a fost o lupta dreapta. Te afli in autobuz intr-un echilibru incert, intre pozitia verticala si orizontala, gata sa fii una cu podeaua. Teoretic daca nu se afla o berbeaca in preajma, scorpioanca te va prinde cu un gest sigur si la fix. Daca ai in fata o racoica de specie rea (ultimul decan) poti sa-i strigi cat vrei ca esti in pericol caci ea abia isi va misca bratul si va mima dita mai esecu de a te prinde. Ai dureri menstruale si iti suni prietena gemeni sa-ti aduca medicamentul cutare. Peste 3 ore prietena gemeni (a 2-a ei fata) intra pe usa si iti spune vesela: „La farmacie nu aveau decat bomboane pentru gat, ti-am adus dastea da nu cred ca-ti vor face bine”. O scorpioanca va ateriza in 5 minute (sunt cele mai punctuale femei) cu toate medicamnetele de acasa de la ea (e mare consumatoare de chimicale) si ar fi stat cu tine toata noaptea treaza sa te vegheze. Scorpioanca casatorita din frageda tinerete cu barbat la maturitate tarzie. Nu-l va parasi nici cand acesta nu va mai fi in stare sa se duca singur la baie, da ia sa vezi o sagatatoare ce repede isi va face bagajele, lasand impresia ca a incercat tot ce s-a putut si a fost o adevarata sora de caritate. O scorpioanca 100% este in stare de orice pentru cei la care tine. Impossible is nothing si „pana moartea ne va desparti”.
Sa nu uitam nici ca ea este foarte impulsiva, are foarte multe de la fata berbec, ca doar e guvernata si ea de Marte (si de Pluto). Tocmai de aceea o ia de multe ori gura pe dinainte. Este un bun psiholog. Se imbraca practic, mult negru, mov, culori inchise. Dupa cum v’ati dat seama noi nu am avut decat surprize placute cu scorpioancele. Ceea ce insa ne deranjeaza si pe noi la ele, inafara de razbunarea prosteasca este instinctul lor fantastic de autodistrugere. Nu stiu daca intr-o viata, lumea ajunge sa faca rau scorpioancei cat apuca sa-si faca ea rau singura: vezi cazul „saracei fete bogate” Barbara Hutton care a cheltuit o avere imensa cu cei 7 soti ai ei, murind in saracie.
Varsatorii prezinta o adevarata atractie pentru fata scorpion, (ei care de regula nu’s capabili de sentimente usoare si lumesti) iar atractia e reciproca (Demi Moore si Ashton Kutcher). In rest destul de frecvent scorpion-pesti, scorpion-balanta, scorpion-fecioara pe partea fizica.
Da asa e , sunt cam pisaloaga , sotul e mai invarsta decat mine si este rac . Ne intelegem bine , chiar bine pot sa zic ,la amindoi ne place linistea. Nu sunt razbunatoare , de multe ori imi propun sa io coc persoanei care ma deranjeaza dar nu. Cred ca mai degraba stiu sa iert , ma enervez repede dar imi trece repede , nu sunt ranchiunoasa . Daca mi-ai facut un rau iar a doua zii imi zambesti deja esti ca si iertat. Defecte sunt cateva : mincacioasa , imi plac dulciurile , extremista , directa si nu stiu sa mint , mai bine zis sa tin un secret urasc strazile nematurate , copii needucati . 🙂 PUPICI LA TOATA LUMEA SI PACE
eu sunt scorpioanca..si sotul varsator si suntem casatoriti de 8 ani f fericiti astrele nu au mereu dreptate!!!si eu citesc de mica foarte multe carti de astrologie asa ca …depinde mulr de ascendent si de cum a fost educat fiecare cum am fost crescuti fiecare!!!descrierea exacta …mersi
Eu sunt o nativa a zodiei scorpion si dupa parerea mea si nu numai, sunt o persoana sensibila, timida, sincera si foarte calda sufleteste. Nu am fost niciodata scorpie ci doar un pic razbunatoare si impulsiva, totodata, dar cu riscul de a ma repeta, NICIODATA SCORPIE,da?NU MAI CATALOGATI OAMENII DAK NU-I CUNOASTETI INDEAJUNS DE BINE! Aveti rabdare si cunoasteti o fata scorpion si nu ve-ti regreta. Mi-a parut bine. O ZI EXCELENTA TUTUROR
NICIODATA NU VOI FI CURVA!! Nu inteleg de unde ai aceasta parere, sper k se stie la cn ma refer. Auzi, perversa?! E cel mai lipsit de judecata cuv pe care i s-a fost alocat nativelor zodiei scorpion. RUSINE! CU CE DREPT VIN UNII SA-SI DEA CU PAREREA LA ANUMITE SUBIECTE DAK HABAR NU AU?
l00natik
Ar trebui sa mai dezbatem aci ce’i drept insa sunt niste discrepante f mari intre tipurile de scorpion. Majoritatea sunt ok, daca nu kiar fraieri, in timp ce unele specimene sunt periculoase…
Puteti sa dezbateti pana o sa va vina rau nu cred ca aveti dreptul sa ii faceti pe altii sa se simta PROST.Cum va permiteti sa ii faceti „fraieri” ? bine ca sunteti voi PERFECTI …numai DUMNEZEU decide cum este o persoana ,el este PERFECT si daca vrea poate sa ii faca pe acesti”fraieri” mai TARI decat voi toti la un loc.Sunteti mandre ? ca sunteti rele ??? sau ca sunteti tari in gura ,la pat etc parerea mea, faceti de RUSINE zodia.Eu stiam ca un om ar trebui as fie mandru atunci cand face ceva BUN,barem daca erati mandre ca ajutati oameni care au cu adevarat nevoie.Acesti „fraieri” au alte calitati ,fiecare e SPECIAL in felul sau dar se pare ca pentru unii e greu de obsevat,unii ca voi…CAT MA BUCUR ca DUMNEZEU VA VEDE si ca o sa VA PEDEPSEACSA pentru mandria voastra idioata.
FEMEILE SCORPION SUNT CELE MAI PERVERSE POSIBIL SI NU DOAR SEXUAL. ANYWAY, N-AM MAI CITIT UN BLOG DESPRE ZODII MAI PENAL CA ASTA
Daca ti-ai luat-o de la o scorpioanca, inseamna ca ai meritat.
Ea nu face nimic gratuit 🙂
Va rogggggg mult sa faceti si compatibilitatea scorpion(ea) capricorn(el).Sunt scorpioanca! Parerea mea? dezastru. dar parerea voastra?
Este foarte adevarat ce ati scris despre scorpioance!!!!!!!!!!!!!!!!
Te sarut dulce scumpul meu scorpion :*
Sunt scorpioanca si m-am regasit in tot ce scrie aici. Provin dintr-o familie in care majoritatea sunt in zodia scorpionului si pot spune ca este si nu este cel mai bun lucru sa fii scorpion. Cred de altfel ca asta ar spune oricare din orice alta zodie constient si de partile negative ale zodiei sale. Tot ce pot sa spun este ca razbunarea la majoritatea scorpionilor este de natura teoretica mai mult, adica pur si simplu isi fac ei filme cum ar putea sa se razbune pe cineva. Aranjeaza pana la ultimul amanunt iar in momentul in care isi dau seama ca sunt in stare sa o faca asa cum ar scrie la carte o lasa balata. Si asta pentru deja si-au demostrat superioritatea, daca stiu ca pot sa faca ceva iar lucru ala nu este bun o lasa balta, ei oricum au castigat. Observ ca daca suntem multumiti cu toata rautatea asta atribuita scorpionului in oricare moment al zilei, nu rezolvam nimic. Consider ca asa ar trebui sa fim atunci cand cu adevarat avem un scop important. O matusa care este si ea tot scorpion imi spunea ca nu treb s o pun p bunica mea s aduca apa din camara numai pt ca nu mai fusesem niciodata in camera aia . Eu sunt scorpion si treb s fac lucrurile pan la capat- imi zicea ea dar eu m-am gandit ca exista si teluri mai mari pe care s le duc pan la capat si s o las p bunica mea sa aduca apa, momentan. Ideea este ca nu spun asta degeaba, deoarece atunci cand am avut lucruri pt care sa lupt am facut-o pan la capat.
Ideea este ca genele noastre sunt de laudat insa numai daca sunt folosite asa cum trebuie , in situatii adecvate.
Apropo de razbunare nu pot sa spun decat ca nu obisnuies sa ma razbun pe oameni, din contra, ii pastrez langa mine ca sa pot sa le arat de ce nu pot beneficia.
In legatura cu compatibilitatea pot doar sa spun ca suntem total diferiti de berbeci, aparent parem ca suntem identici dar exista marea aia diferenta dintre esenta si aparenta. Esenta suntem evident noi scorpionii iar aparenta, evident berbecii. Ei sunt genul de oamnei care treiesc mai mult din vise si planuri, asta pana ii loveste esecu isi scutura capu de palanuri si apoi isi revin, isi fac alte planuri, noi!
si eu sunt scorpion si nu`s curva;) .
chiar este adevarat ce se spune despre fetele scorpioance si da putem chiar manipula oamenii dupa bunul nostru plak …
va rugam insitent sa nu mai comentati p acest blog care este nefunctional. continutul lui s-a mutat pe blogspot.
mie nu mi se pare ca nativii din scorpion ar avea o minte atat de patrunzatoare incat oamenii le-ar deveni transparenti. eu stiu cateva persoane in zodia asta de te catalogheaza in functie de ce interes au. peste ani te schimbi si uita ca s-au purtat urat cu tine, pentru ca vor ceva. si atunci sa le dai cu flit!!
ne-am mutat p blogspot. blogul aceste nu mai este functional
imi place de o scorpioank la mine in clasa, cred ca ma place si ea, eu sunt balanta 2 si admir la ea caracterul ei fidel si vointa fara limte : )
:)http://blogcuzodii.blogspot.com/2010/10/platforma-noua_03.html
[…] https://blogcuzodii.wordpress.com/2009/03/06/fata-scorpion-nu-e-o-scorpie/ […]
Foarte adevarat articolul! Sunt de acord ca femeile scorpion prefera sa se „distruga” singure, sa fie nefericite! si chiar merge relatia cu un varsator! si eu sunt scorpion si prietenul meu e varsator si ne intelegem foarte bine, chiar daca lui,cateodata, ii vine foarte greu sa-si marturiseasca sentimentele ..dar stiu ca ma adora!
😀 E adevarata descriera…chiar si chestia cu autodistrugerea in sens moral sau sentimental. E bine gandit articolul.
Multumiri din partea unei scorioance!
hubba bubba, ai dreptate singure isi fac rau, refuza sa fie fericite
fetele scorpion sunt cele mai mari curve….cred ca e un cuvant frumos acesta, numai interes au in cap, plus ca sunt si foarte individualiste , dupa mine baieti feriti-va de aceasta zodie
versace , you suck ! si eu sunt scorpioanca si nu-s de loc curva , baietii se simt atrasi de mine , ne imprietenim repede (doar prieteni , am 12 ani si nu sti ce succes am la capitolul baieti ) si dupaia le zic ce zodie sunt ; scorpion . majoritatea se dau in spate dar se intorc repede la mine fiindca isi dau seama ca sunt prietena buna , loiala care o sa-i ajute oricand au nevoie 🙂
si inca ceva ! versace e o firma …………………………. nu esti tu asa important
” si eu sunt scorpioanca si nu-s de loc CURVA, baietii se simt atrasi de mine , ne imprietenim repede (doar prieteni , am 12 ani si nu sti ce succes am la capitolul baieti )”
ai timp sa devii…timpul le rezolva pe toate
fetele scorpione sunt bune la suflet …daca sti sa le intri sub piele faci cum vrei cu ea dar daca isi da seama ca razi de ia o vei plati !!!fi sigur!!!e o zodie buna dragii mei si nu pt ca eu sunt scorpion dar aparte ca poti conta pe ele mereu au multe multe calitati si sunt prea prea inteligente !!!dar daca le devi dusman …mmm…mai bine nu orcum toate zoodile au parti bune si rele asa ca!?sunt alte zodii mult mai rele si de ocolit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ma I taci din gura mai!!!! Ia spunemi ce zodie esti tu!? Asa iti spun defectele tale imediat!! Eu sunt scorpion si nu sant ..cum poti generaluza asa..Nici o zodie nu e perfecta !!! Doamne ce pot citi!!?
si eu sunt SCORPIOANCA si ma regasesc in aproape tot ce zice aici….
…
nu vreau sa creada ca ıı copıez ıdeıle dar pot spune IDEM cu cele scrıse de Chocolate Follıe ………….ultımele 4 randurı de fapt cam tot pt ca sı eu am avut o rel cu un mascul skorpıon dat despre colega nu pot spune acelası lucru
este gemenı
sı mı a demonstrat cat de parsıva sı ıpocrıta este probabıl ca sa sı faca sı zodıa de ras nu numaı proprıa pers
sunt rautacıoasa recunosc
altfel nu m as maı ıncadra ın standardele zodıeı
sı maı constıentızez sı ca pacatuıesc prın asta dar……la urma urmeı …… CE SUNT EU IN FATA MEA…
bine zis , si sa sti ca si eu am cativa colegi gemeni . mi-au dovedit deja de 98988921874999176726552453893198387737667738999987777889999000r0998873736766526782839839940040288370000000000000000000000000000000 de ori cat sunt de parsivi , mincinosi , pe interes si fara cuvant . Cel mai bun exemplu ar fi Madalina , o fata din clasa . Zice-se ca gemenii sunt inteligenti si intelectuali …. La cati gemeni am cunoscut eu …. In frunte cu Madalina , nu s-ar zice . E proasta de bubuie si mai si tipa la noi , la toate fetele din clasa ” FA !!! MISCA-TE AICI !!!! AAAACCCUUUUMMMM !!!!!!!!!!!!!!! FAAAA !!!!! ” mai nou , eu sunt noua ei tinta dar stiu sa manipulez pericolul >:) pericolul este ca ma poate atrage in rolul de sluga doar daca cedez . Eu nu cedez , sa fie CLAR . Am intrat in jocul ei fiindca am vazut cum se purta cu o prietena de-a mea . Am s-o-nvat o lectie pe care n-o s-o uite tot restul vietii ei !
foarte tare.m-am regasit in toata descrierea
serus si eu sun scorpioanca si este adevarat ce este scris .rescunos si eu b cu un barbat mai invarsta decat mine.o scorpioanca stie ce vrea de la viata si daca este puternica reuseste tot ce si-a porous
„(…)scorpion-balanta”(ultima fraza din articol)…chiar merge?eu care credeam ca cea mai compatibila relatie pt scorpion este cea cu racul.Scorpion-balanta merge si in cazul baiat scorpion-fata balanta?
scorpion – balanta au sanse impreuna daca ajung la un mic compromis
scorpion – rac sunt o combinatie foarte frumoasa cu mari sanse de reusita
dar ceea mai indicata zodie pentru scorpion e taurul , daca nu ma credeti , uitati-va pe un cerc zodiacal , cele mai buna combinatii sunt in partii opuse ale cercului
Nu credeam ca o sa spun asta la un blog cu si despre zodii, dar articolul este bine scris. Mai ales ca … si eu sunt Scorpioanca. 😀
Ff adevarat, superb articol. Nu sintem atit de rele precum se spune despre noi, este adevarat ca daca ne calca pe coada cineva, v-a plati cu virf si indesat, dar niciodata nu sintem noi cei care incep ,,razboiul”
Da, corect, noi nu incepem niciodata razboiul, noi il terminam:)) si apoi o reluam ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat… Aparentele de rautate ni le-am croit singure prin stari de atitudini, reactii… „gura pe dinainte”… tot felul de frectii acide… Acum … partea de pat… doar cei cu care o facem stiu… Dar sunt mandra ca sunt scorpioanca… belive me… we r the best…
mai multa dreptate nu puteai sa ai ! *thumbs up*
Pot sa zic ca sunt scorpion pur sange 😀 descrierea mi se potriveste aproape integral, doar ca pot sa fiu o adevarata scorpie si fara motiv :”>
Si intr’adevar, exista mari discrepantze intre tipurile de scorpion, in functie de ascendent…eu si fostul meu prieten suntem amandoi scorpioni ( ganditi-va ce omoru’ naibii a iesit 😀 ), dar am o colega care nu are nimic din scorpion in ea…e stearsa, calma, naiva ( ca sa nu zic prostutza). E cel mai elocvent exemplu de ” nascut/a intr’o zodie greshita” 🙂 ma intreb ce ascedent o avea…oh well..
Circula intr’un timp pe net „Horoscopul groazei”, in care despre fiecare zodie erau scrise vreo 3-4 pagini numai cu defecte sau cu calitati intransformate in defecte :> acolo am citit 2 chestii super tari despre femeia-scorpion:
1.” Femeia-scorpion poate sa-i citeasca Biblia dracului si ala o va asculta”
2.” Crezul femeii-scorpion este: esti mort, esti nevinovat’ traiesti, esti vinovat”.
Mandra inca o data ca sunt scorpion :D:D:D hugs & kisses pt toate colegele mele scorpii 😀
De ce să fii scorpie fără motiv şi să mai fii şi mândră de asta? :-s Întreb şi eu, ca un copil mic şi înconjurat de scorpii ce sunt :))
we feel you emma 🙂
:)) sh io sunt scorpion :> sh sunt mandra de asta 😉
prea tare.sunt o scorpioanak.ma regasesc in tot mai putin in faza de autodistrugere.dc sa ma distrug pe mn knd sunt atatia la rand?:D visul meu e sa schimn lumea si pana mor cred k am sa reusesc.deocamdata sper sa termin cu bn medicina k poate prin pe unu kre ma enervat si sa refacem cunostinta k poate ma uitat.eu sigur nu
e adevarat eu sunt scorpion si uneori sunt o adevarata scorpie !!!
Asa cum am spus si mai sus, fata scorpion poate fi si scorpie, in sensul de razbunare, dar nu pe de gratis (cum de exemplu ar face o fata rac, la inceput cu tine, doar ca sa te testeze), ci motivat, cel mai adesea pentru ca i-ai calcat teritoriul – si deobicei e foarte posesiva cu tot ceea ce e al ei, mai ales in natura de baieti, si cere de la ceilalti sa i se respecte „proprietatea”. In cazul asta,da, uita si iarta cam greu!
De asemeni o fraza destul de tipica de scorpion (fata sau baiat) este la o prima intalnire cu o pers:”X are fata de om care mi place, dar Y are fata de om care nu-mi place”. SI asta cel mai probabil pentru ca nu i inspira incredere o persoana, si scorpioanca „miroase” asta destul de bine deobicei. Insa nu se va arata neaparat ostil celor care „au fata de om care nu mi place” daca acestia nu le fac nimic, insa nu va cauta prietenia lor in mod deosebit.
nu pot sa cred!..am citit tot..dar TOT blogul, si sunt placut impresionata sa constat ca ma regasesc in absolut toate vorbele scrise despre scorpion!. Felicitarile mele!..De cand ma stiu am avut o atractie pentru varsatori, parca m-au urmarit, nu alta!..crezi ca poti dezvolta putin aceasta idee?..fata scorpion si baiatul varsator?..Multumesc mult.
Aiurea… fata scorpion CHIAR POATE fi o scorpie! Si in majoriytatea cazurilor este!
Nu stiu cine face blogul asta, dar omule, esti total pe langa!
asteptam descrierea si despre barbatul/baiatul scorpion :-„
Ar trebui sa mai dezbatem aci ce’i drept insa sunt niste discrepante f mari intre tipurile de scorpion. Majoritatea sunt ok, daca nu kiar fraieri, in timp ce unele specimene sunt periculoase…
in ce sens periculoase?
buna descrierea vostra despre femeia/fata[de fata xD ] scorpion. M-am regasit in majoritatea celor spuse….sunt un scorpion in primul decan si ascendent in sagatator…
cat despre faza cu varsatorul…. nu mi se pare adevarata. La un moment dat imi placute de un baiat in varsator care imi dadea multa atentie, si a continuat tot asa, dar intre timp am inceput sa-i cunosc prietenii si mai ales prietenele si am observat ca la fel se comporta cu toate fetele pe care le cunoaste.Cand am observat chestia asta pe mine m-a cam deranjat si am mai racit relatia dintre noi….
sunt scorpion …cu ascendent in rac (shit) si ma ragasesc in 99, 9% :)) , dar as fi preferat sa fiu capricorn ; ms pt blog , foarte interesant si ce e de apreciat este ca ce am vazut aici nu are nimic in comun cu ce am vazut in horoscopu clasic 😀 spor !
va pup fetele de la o scorpioanca pe care ati inveselit-o in leg cu varsatorul , am intalnit un dulce nu vreau neaparat sa se ajunga undeva da imi place cum ma priveste si am ajuns sa il privesc cu drag , imi trimitea semnale de …. jucator player nu ca nu m-ar atrage asta la un baiat barbat dar e enervant daca e la modul libidinos si superior , e prost sa vezi unu care se crede buricu si nu e , dar el are un acel ceva si da e privirea, postura ,norocoasa fata care va fi langa el , m-a intrigat faptul ca mi-a atras atentia si am cautat (si am ajusn si la voi pe site ), e un player si totusi nu nesimtit, am ramas masca sa vad ca nu e nesimtit desi parea , … sexualitatea ce o emana ( iertati-ma) e pe placul meu daca nu am fi in acelasi mediu poate as fi indraznit joaca mai mult , stiu ca imi plac scanteiele care ar iesi ,imaginatia e bogata in simtiri ( el a lucrat toata noaptea eu l-am privit ) doamen si ce okisori are . va pup / cu istorisirile mele copilaresti , va trimit un zambet si voua fetelor care ajung pe aici , sa aveti zile (si nopti) frumoase
multumim 😀
Imi place descrierea, ma regasesc in mai tot… 🙂
Varsator cu scorpioanca? Astrele zic ca nu. Insa nu cred ca zic ca nu ar reprezenta o adevarata atractie pentru femeile scorpion.
Si e perfect adevarat, scorpioancei cel mai mult rau pe lumea asta isi face ea singura.
varsator cu scorpioanca ? buna intrebare si corect raspuns , dupa spusele astrelor …. NU . cum spuneam , si eu sunt scorpioanca si cel mai prost dintre baieti ma inteleg cu varsatorii si leii . fara spuparere dar mi se pare ca varsatorii sunt prea enervanti , sacaitori si stresanti iar leii se cred buricul pamantului , dupa parerea lor tu n-ai dreptul nici sa respiri ara aprobul lor .
sa revin la varsator – scorpion , uite diferente :
varsator – vesel , cu capul in nori ;
scorpion – retras , misterios ;
varsator – deschis la discutii
scorpion – daca sti sa scri ” SECRETE ” ai nimerit perfect
varsator – in fata suntem prieteni , pe la spate te barfesc ;
scorpion – sincer , iti va spume simplu si direct daca vrea sa fiti prieteni , cuplu , daca te uraste sau te va ignora daca nu-l / n-o interesezi , cu alte cuvinte daca in fata sunteti prieteni , la fel va fi si pe la spate , doar daca nu barfecti tu fiindca scorpionul afla sigur
vasrator – grabit , distrat , ocupat , agitat ;
scorpion – linistit , relaxat
sper ca v-am fost de folos ^_^
si in caz de comentarii negative sa stiti ca si eu sunt EXTRA documentata in ceeace priveste zodiile
Mama este scorpioanca, ultimul decan, casatorita de tanara, tatal meu fiind cu 11 ani mai in varsta ca ea. Intr-adevar, nu cunosc o femeie mai devotata familiei decat ea;) Are gura mare si ma cicaleste zilnic, repetandu-mi la infinit aceleasi lucruri, exact cum ai spus si tu. In rest, e ok… super descrierea!